Leadershipul feminin modelând viitorul
Secretul conducerii de success a fost un subiect cercetat timp de secole. Cum spuneam în prima postare și eu am citit foarte mult și am ajuns la aceeași cocluzie ca și cercetătorii de la Harvard, care au cercetat la un nivel mult mai mare, timp de 20 de ani, intervievând și analizând mii de lideri și au comunicat acest rezultat, chiar în aprilie 2022 printr-un articol din Harvard Business Review.
Ei au comunicat într-un fel acest rezultat, pe care vi-l voi descrie citându-i și făcând un sumar, iar eu am aceeași viziune pe care o voi spune cu cuvintele mele la întâlnirea de la 9.30, pe data 5.05 la Hotel Caro, București și adăugând idei din ceea ce eu am citit și am experimentat în programele de transformare personală pe care le-am parcurs.
Este același rezultat pe care îl veți regăsi ca mesaj în toate postările mele și anume că suntem energie și că ceea ce transmitem celorlalți este energia noastră.
De aceea avem nevoie de echilibru în energia noastră internă, între energia masculină și energia feminină, așa cum am conluzionat în postarea anterioară.
Ei spun așa …
”Am decis să examinăm această întrebare în mod empiric și, când am făcut-o, am descoperit că cel mai mare predictor al succesului pentru lideri nu este carisma, influența sau puterea lor. Nu este personalitatea, atractivitatea sau geniu inovator. Singurul lucru care îi înlocuiește pe toți acești factori este energia relațională pozitivă: energia schimbată între oameni care îi ajută să-i ridice, să îi entuziasmeze și să îi reînnoiască. (…)
Există un termen botanic pentru aceste rezultate: efectul heliotrop. Acesta este fenomenul prin care plantele se întorc în mod natural și cresc în prezența luminii. În natură, lumina este forța dătătoare de viață; fotosinteza are loc numai în prezența sa. Ființele umane au aceeași atracție inerentă față de energia dătătoare de viață și de susținere a vieții. Această formă de energie este ceea ce primești – și dăruiești – în relațiile cu ceilalți. Decenii de cercetare arată că această energie relațională pozitivă ne hrănește și ne face să prindem viață.”
În urma studiului au ajuns la concluzia că există ” positive energizers” adică oameni care dau energie și ” de-energizers” oameni care îți iau energie, pe scurt.
Eu am avut de a face cu ambele tipuri. Când lucrezi cu un lider care îți ia energie ajungi în burnout, cnsumul este mare și nu primești energie de nicăieri, nu ai timpul necesar să te încarci din altă parte. Când lucrezi cu un lider care îți dă energie ajungi pe culmi, consumul este mic, iar energia constant crescută.
Studiile realizate de Harvard arată că energizanții pozitivi produc niveluri substanțial mai ridicate de implicare, o cifră de afaceri mai mare și un sentiment sporit de bunăstare în rândul angajaților, explicând toate acestea (de altfel logic) prin nivelurile crescute ai hormonilor fericirii.
Cum sunt crescuți acești hormoni, respectiv energia din care facem toate acțiunile, noi toți ca oameni ?
Dopamina din bucuria unei recunoașteri a muncii. Serotonina din plăcerea de a fi promovat pe o nouă poziție, obținerea importanței sociale, a respectului, măndria de a deveni. Oxitocina din confortul încrederii primite sau oferite. Endorfinele din conexiune, prin glume, mișcare împreună.
Dopamina îi motivează pe oameni să ia măsuri pentru îndeplinirea obiectivelor, dorințelor și nevoilor și ne oferă un val de întărire a plăcerii atunci când le atingem. Procastinarea, îndoiala de sine și lipsa de entuziasm sunt legate de un nivel scăzut de dopamină. De aceea este esențial să împărțim obiectivele mari în bucăți mici și să sărbătorim fiecare mic succes, cu o cină într-un restaurant, cu o mică vacanță, o zi liberă, cu mici recompense.
Serotonina curge atunci când te simți semnificativ și important. Singurătatea și depresia apar atunci când serotonina este absentă. Deci, recunoașterea importanței și semnificației celorlalți este modalitatea prin care liderii pot crea impact. Ceea ce am văzut eu este că de multe ori managerii de departament își asumă creditul pentru munca colegilor din departament, lăsându-i pe aceștia fără serotonină. O lipsă de sinceritate și recunoaștere a ideilor.
Oxitocina creează intimitate, încredere și construiește relații de încredere. Crearea de legături puternice și relații îmbunătățite este modalitatea prin care liderii le pot crește în echipa lor. Cum se pierde și scade acest nivel? Prin încălcarea încrederii celui care și-a pus încrederea în tine, ca lider. Ce am văzut? Că sunt manageri care bârfesc sau discută pe la colțuri activitatea cuiva din departamentul său.
Endorfinele sunt eliberate ca răspuns la stres și durere. Dacă apare este bine să îl remediem ușor cu exerciții fizice, un cadou o ciocolată neagră. Pentru asta este nevoie ca liderii să fie prezenți și să observe starea colegilor.
Ce v-am povestit aici, este o parte din ceea ce vom dezbate la seminarul ”Feminine Leadership shaping the future”.
Ce v-am mai spus într-o altă postare, este că oamenii primesc energia direct, de la inimă la inimă. Deci, ce aș adăuga aici în concluzie, este că dacă un lider face mental tot ce am menționat aici și nu din inimă, oamenii nu vor primi, pentru că suntem energie, iar energia se transmite de la o inimă și o minte aflate în congruență.
Dacă ești un lider și vrei doar să bifezi acțiuni care cresc nivelurile de hormonii fericirii, fără să simți cu inima, vei avea supriza ca oamenii să nu primească, nici recunoașterea, nici vacanța, nici ciocolata, nici promovarea.
De la inima mea pentru inima ta și inima afacerii tale ❤️